Propunerea lui Dan Achimescu este provocatoare. Ideea de recuperare implica responsabilitate si judecata de valoare. Obiectele si fenomenele care "se trec" repede, urmeaza legea selectiei naturale. In acest sens recuperarea este facuta ca un act sentimental, nostalgic. Recuperam ceea ce credem ca va fi o pierdere ireparabila si aruncam la gunoi ceea ce credem ca nu merita pastrat. Acest lucru se face la toate nivelele, de la omul simplu care recupereaza o fotografie de familie pina la decrete prezidentiale. Odata recuperat, obiectul trebuie conservat, catalogat si arhivat, mentinut si restaurat etc. Acest lucru implica din nou responsabilitate si bani. Pe de alta parte se pune problema deciziei. Cine ia decizia si ce drept are de a discerne ceea ce este recuperabil sau nu. Orce actiune de recuperare se loveste cap in cap cu actiunile de schimbare. De cite ori vrei sa schimbi ceva se ridica cineva care se opune. In acest sens recuperarea are un caracter conservator si se opune schimbarii. Apoi este problema imaginii Romaniei. Cum ne vad altii si cum ne vedem noi insine. De ce ne miram daca altii ne vad cum ne vad ? De ce ne deranjeaza "recuperarea" istorica facuta de media si fotojurnalismul occidental?. Mai ales atunci cind aceasta se concentreaza asupra cersetorilor, copiilor orfani sau a romilor? Raspunsul este simplu: pentru ca ne este rusine! Pentru ca noi vrem sa aparem in fatza lumii ca o tara frumoasa, pitoreasca , fara inechitati sociale. ignoranta, mizerie si bigotism. Dorinta justificata, dar ce facem pentru a schimba aceste lucruri? Actiunea din satul Buzescu s-a lovit de toate aceste probleme. Romii nu vor sa fie cobaii unui studiu socio-artistic care poate fi manipulat politic. Ei au planul lor propriu de recuperare si orce incercare de a documenta viatza lor este vazuta cu supiciune. Un act de ipocrizie. Pentru ei actiunea artistica din Baragan insemna tot atit de mult ca si ornitologia pentru pasari. Pe de alta parte poate face mai mult rau decit bine. Putem vorbi de o nocitivate a recuperarii? Absolut! Si aceasta pentru faptul ca actul de recuperare in sine este un act de promovare a unui model. Obiectul recuperat este un obiect muzeificat. El nu a fost lasat sa dispara in lada de gunioi a istorie. Pentru ca ne pasa! Vrem ca acest model sa ramina generatiilor viitoare. Un model al rusinii sau al mindriei. Dar ce facem dupa aceea? Generatiile care vin il interpreteaza cum vor. Capitalul lui Marx sau Mein Kampf sint modele recuperate supuse unei continue interpretari si oricind au sansa de a reintra de pe rafturi pe scena istoriei. Ce facem atunci? Recuperam sau distrugem? Istoria ne-a dat multe exemple ca ceea ce era considerat la un moment dat un sacrilegiu poate deveni oricind un mod de viatza. Ajunsi aici putem spune ca recuperarea are o structura mult mai gingasha decit banuim. Documentarea unor conserve de costitza de porc sau a masinilor Trabant este benigna comparata cu cea a camerelor de gazare. Cind vorbim de recuperare vorbim de memorie. Daca vedem ca singura cale spre viitor,mersul cu spatele, ne amagim. Trecutul ne apare didacticist. Muzee, mumificari, planse si scheme, modele si metode. Cum sa devii milionar sau sa te feresti de electrocutare. Campioni la suta de metri sau serial killers. Problema recuperarii devine aici o problema a acceptantei si tolerantzei. Unde scrie ca trebuie sa absorbim totul? Computerul are o forma simpla de a rezolva toate aceste dileme. Are un buton care se numeste Delete. Cu el poti sterge oricind ceva din memoria sa. Cu fiintza umana lucrurile sint ,mai complicate. Oricit am incerca sa uitam raul din viatza, realizam ca el se intoarce in memorie. Aceasta pentru faptul ca evenimentele bune sint impletite cu cele rele. Toti propovaduitorii unei vieti mai bune ne recomanda sa ne imaginam ce ea ce dorim sa ni se intimple. Si atunci va deveni realitate!. Asta nu explica insa de ce ni se intimpla atitea necazuri pe care nu ni le-am imaginat niciodata. Cu aceasta revin la ideea ca recuperarea este un act de stricta necesitate. Recuperam ceva ce simtzim ca nu putem trai fara (memoria sa). Mansardele mintii noastre pot deveni pe aceasta cale interioare salubre pentru un viitor mai bun. Vad acest lucru ca pe un demers personal. Atunci cind incerci sa convingi pe altii sa vada lumea cu ochii tai trebuie sa fii atent. Unii s-ar putea sa fie de aceeasi parere iar altii sa se impotriveasca. Daca pe deasupra vrei ca altii sa plateasca pentru implementarea ideilor tale, trebuie sa te astepti la rezistentza. Ideea actiunii din satul Buzesti este in acest context un alt film american cu servitori albi, un Truman Show de conservare a unui nou nascut. In alt context, este o actiune care pune in criza aspecte vitale ale vietii noastre in Romania si ne invita la o actiune comuna pentru rezolvarea lor. Pentru aceasta trebuie sa lasam aparatul de filmat jos si sa aplicam un prim ajutor gura la gura cu cei care sufera tot atit de mult ca si noi.