Re: [Nettime-ro] propunere/ a documenta sau a nu documenta

[Iosif Kiraly <iokiraly@yahoo.com>]

Imi pare rau ca nu am vazut filmul cu Leonard Shelby
asa ca nu ma pot referi direct la el, insa cu vreun an
in urma am vazut un alt film care mi se pare relevant
pentru discutia noastra despre "a documenta sau a nu
documenta". Filmul in cauza este un documentar (!)
despre proiectul "We On Death Row", ultima campanie
publicitara (neterminata) a lui Oliviero Toscani
pentru Benetton. Pentru cine nu stie despre ce e vorba
o sa incerc sa rezum in cateva fraze:
Oliviero Toscani e fotograf (ca formatie) iar de la
inceputul anilor 80 si pana in 2000 a fost cel care a
creat imaginea firmei Benetton, gandind si realizand
campaniile publicitare ce au facut dintr-o fabrica
oarecare de pullovere, concernul multinational care e
in ziua de azi. In perioada lui Toscani, imaginile
care purtau sigla verde a lui Benetton s-au deosebit
radical de majoritatea celorlalte imagini publicitare,
intrucat nu prezentau produse ci puneau probleme
starnind de cele mai multe ori controverse. Si
problemele erau unele pe care in general media sau
evita sa le discute sau le prezenta doar dintr-un punc
de vedere. Astfel la inceputul anilor 80 multe din
fotografiile sale abordau problematici legate de
razboiul rece, recicland intr-un mod ambiguu atat
simbolurile capitaliste cat si cele comuniste, apoi pe
la sfarsitul anilor 80 si inceput de 90 campania
publicitara a fost axata pe diferente/asemanari
rasiale (imaginea unui bebelus alb ce era alaptat la
un san negru a infierbantat multe minti si a fost
refuzat de numeroase publicatii), Apoi in anii 90
campaniile au continuat cu imagini prezentand
seropozitivi, sau consecinte ale razboaielor din
Balkani si Golf, etc. culminand cu aceasta serie de
portrete ale unor condamnati la moarte din puscariile
americane. 
Acestea urmau sa fie prezentate atat in paginile
destinate publicitatii din ziare si reviste cat si pe
billboard-uri uriase. Situatia a devenit stanjenitoare
pentru afacerile lui Benetton intrucat campania punea
Statele Unite (una dintre cele mai mari piete de
desfacere pentru firma) in rand cu Sudanul, China,
Iranul, Irakul, Libia si alte vreo 70 de tari din
lumea a treia in care pedeapsa capitala inca nu este
abolita. Mai mult decat atata, o familie (sot si
sotie) dintr-un stat american a avut neplacuta
surpriza sa descopere ca unul din portretele acelea
care incepusera deja sa fie mediatizate era al celui
care le-a ucis fiul in varsta de 17 ani. De aici a
pornit un lant de proteste ce s-a amplificat continuu
pana cand Luciano Benetton, unul din patronii firmei a
fost nevoit sa se dezica de Toscani pentru a nu pierde
un contract de cateva sute de milione de dolari cu
reteaua de magazine Sears. Mai multe detalii la
http://www.sojo.net/magazine/index.cfm/action/sojourners/issue/soj0005/article/000541c.html
La un moment dat, spre sfarsitul filmului, Toscani
(filmat in Time Square, probabil unul dintre locurile
cele mai aglomerate si scumpe d.p.d.v. al
publicitatii) incearca sa se justifice intr-un monolog
in care recunostea ca nu contesta nici o clipa ca
acele imagini sunt ale unor criminali care sunt
vinovati pentru ce au facut insa ei sunt totusi oameni
si omorandu-i nu se rezolva problema criminalitatii ci
mai mult, ea se institutionalizeaza si se intreaba
daca aceasta problema atat de dureroasa trebuie tinuta
sub tacere sau aratata si discutata ca o problema a
intregii societati si se mai intreaba daca cei care au
fotografiat in lagarele de concentrare naziste au
facut bine sau nu, daca e bine ca acele imagini exista
sau nu?
Revenind la intrebarea “daca un documentar mai are
vreun rost din moment ce modul nostru de a-l privi se
schimba continuu?“ eu as raspunde ca are si poate cu
atat mai mult. Un eveniment are mai multe fatete. Daca
in momentul desfasurarii anumite aspecte ale acelui
eveniment pot parea esentiale, dupa cativa ani alte
aspecte pot deveni mai relevante, iar in alta perioada
istorica sau din alt punc de vedere alte aspecte ale
aceluiasi eveniment (trecut) pot capata importanta. Sa
luam cazul revolutiei romane: e bine ca exista acele
imagini filmate (“revolutia televizata”) sau nu ?
Probabil multi dintre noi au incercat un sentiment de
jena cand s-au uita la ele dupa 10-12 ani si si-au
amintit ce credeau si simteau atunci cand le-au
urmarit in direct si ce cred acum. Aceeasi oameni,
aceleasi gesturi si cuvinte inregistrate in 89 au
astazi semnificatii diferite. Peste 20-30 de ani ele
vor capata conotatii noi. Ar fi fost mai de dorit sa
se fi intamplat cum s-a intamplat intr-un eveniment
simultan cu revolutia romana, si anume in interventia
din Panama? (unde se stie, sau mai bine zis se
zvoneste ca au murit cam dublu atatia oameni ca in RO
insa nu exista nici un fel de imagine; fotoreporterii
si cameramanii nu au avut acces, dealtfel erau ocupati
cu relatarile de la Timisoara si Bucuresti…) Sau cum
s-a  intamplat in razboiul din Golf, a carui lipsa de
relatari vizuale (sau aruncarea prin media a unora
vadit prefabricate) l-au facut pe Baudrillard sa
afirme amar si ironic ca “Razboiul din Golf nu a avut
loc”? Sigur ca niste imagini foto sau video nu
lamuresc in mod miraculos o realitate insa pot fi
niste puncte de pornire spre viitoare cercetari. 
De asemenea e adevarat ca orice fotografie sau imagine
filmata poate fi manipulata iar in ziua de azi tot mai
multa lume stie sau simte lucrul acesta si de aceea
tot mai multi oameni se uita la buletinele de stiri cu
aceeasi incredere cu care se uita la spoturile
publicitare…Insa aceasta situatie nu o putem schimba
prohibind documentarea ci din contra, incurajand-o.
Este exact ca in economia de piata: concurenta tine
preturile scazute. Cu cat ai mai multe surse sau
documente venite din directii cat mai diferite, cu
atat te poti apropia mai mult de adevar. Cu cat
trusturile de presa se inghit unele pe altele tinzand
sa devina o singura voce tot mai asurzitoare (scenariu
orwellian dar foarte plauzibil), cu atat
investigatiile individuale, chiar la scara mica si
facute de catre artisti devin din ce in ce mai
importante si necesare.
Dar intorcandu-ne la fotografiile despre casele (si
locuitorii acestora) de la Buzescu si posibilitatea ca
aceste fotografii sa modifice intr-un mod nedorit (sa
manipuleze) imaginea acelor oameni in lume, cred ca
este o falsa problema. Oricat ar fi de puternice niste
fotografii, ele nu pot (decat in cazuri de exceptie
care confima regula) sa modifica destinul unui om si
cu atat mai putin a unei comunitati. Ele pot capata
conotatii pozitive sau negative in functie de evolutia
si comportamentul in timp al acelui om sau acelei
comunitati. 
Si legat de aceasta inchei evocand fascinatia pe care
am avut-o (si pe care daca imi aduc bine aminte o
evoca si Susan Sontag in cartea ei despre fotografie)
rasfoind paginile unui album cu fotografii de copii ce
urmau sa devina (ba chiar au si devenit) celebri. Era
incredibil cum fiecare chip a vreunui baietel sau
fetita se “lumina” sau “intuneca”  cand citeam in
josul paginii nume ca Elvis Presley, Adolf Hitler,
Marilyn Monroe, Albert Einstein, I.V.Stalin, etc.
Imaginile ma provocau si imi dadeau senzatia ca pot sa
prevad in ele germenii si cauzele unor gesturi si
destine care… deja se savarsisera. 





--- NOPCSA@aol.com wrote:
> In a message dated 4/6/02 11:27:52 PM Central
> Daylight Time, 
> nettime-ro-request@nettime.org Adrian  Mihai writes:
> 
> 
> > Spre deosebire de "arta", cat de mult 
> > afecteaza implicarea emotionala "aspectul"
> obiectului documentat?
> 
> O intrebare esentiala pentru intzelegerea procesului
> prin care se genereaza 
> si recepteaza obiectul supus documentarizarii.
> Punind la o parte  
> responsabilitatea etica a documentaristului,
> aspectul emotional  pe care il 
> implica o "actiune", cum este cea din satul Buzescu,
> in care trei arhitecti 
> merg sa creeze un documentar despre architectura
> romilor, invita la o 
> discutie serioasa despre memorie, imagine si
> constiintza. Nimic mai 
> exempificator decit recentul film Memento in care,
> Leonard Shelby,  un agent 
> de asigurari isi pierde memoria de scurta durata
> datorita unei lovituri in 
> cap in timp ce incerca sa isi salveze sotia 
> dintr-un atac. Pentru ai gasi pe 
> assasinii sotiei sale Leonard Shelby recurge la 
> fotografii Polaroid adnotate 
> si tatuaje. Pentru ca filmul  ne ofera un cadru
> temporal  ambiguu atit 
> spectatorii acestui film cit si eroul  lor sint
> supusi unui experiment in 
> care nu li se ofera memoria imediata. Filmul
> demonstreza rolul critic al 
> memoriei in constructia identitatii personale si ne
> face sa ne intrebam cit 
> control avem ca fiintze umane asupra continutului
> memoriei si daca in fapt 
> sintem victimele memoriei sau creatorii ei. O data
> ce o memorie sau imagine 
> intra in atentia creerului nostru ea este associata
> cu raspunsuri affective. 
> O implicatie este faptul ca o memorie este
> reconstruita de cite ori o 
> rechemam. Ca rezultat noi nu ne amintim un eveniment
> exact in acelasi fel, ba 
> mai mult il recreiem, reinventam si reimaginam  de
> cite ori il rechemam pe 
> scena mintii noastre. Aceste memorii pe care noi ne
> bazam in viata de zi cu 
> zi sufera o contrafacere continua. Obiectul
> documentarii nu este un obiect 
> static. Fotografia unor bigudiuri sau conserve de
> porc cu costitza, a unor 
> case cu turle sau a unui automobil Trabant. Incepind
> cu aceeasi zi in care au 
> fost imortalizate ele trec printr-un proces continuu
> de perimare psihologica. 
> Acest lucru ne face sa ne intrebam daca un
> documentar mai are vre-un rost din 
> moment ce modul nostru de al privi se schimba
> continuu. Pentru ca el creeaza 
> o "zona de incertitudine" plasata intre perceptiile
> noastre si referentii ei 
> externi. O fotografie documentara este un surogat,
> un obiect despre un 
> obiect. Pe deasupra, oricit de rece sau impasibila,
> ea contine ingrediente 
> affective care o plaseasa si mai mult in zona
> subiectivitatii. In lipsa  
> accesibilitatii sensoriale a obiectului real
> creierul adaga informatii si 
> "rotunjeste" un model intern pe care in anumite
> cazuri il sublimeaza in 
> simboluri. Simbolurile au o relevantza sociala ce
> poate fi folosita ca 
> modelator de opinie. Rezistentza romilor fatza de
> proiectul din satul Buzescu 
> se bazeaza pe aceasta constatare. Ei nu vor ca acest
> material sa fie folosit 
> impotriva lor. Ei nu cred in bunele intentii ale
> grupului, in pledoariile 
> despre "efervescentza" si dinamismul architecturii
> romanesti 
> postrevolutionare sau salvgradarea imaginii romilor
> din Romania. Baloane!. 
> Romii sint nationalitatea cu cea mai ridicata
> intuitie sociala din Romania. 
> Ei se intreaba cita dragoste si compasiune intra
> intr-un demers ca acesta. 
> Cita ipocrizie si goana dupa senzational sau teme
> tari. Cita 
> iresponsabilitate si naivitate. Sau cit adevar ?.
> Tot acest demers miroase a 
> cobaizare si singura dovada de bune intentii ar fi
> ca pachetul de negative sa 
> fie inminat celor care sint cel mai indreptatiti sa
> decida cum arata imaginea 
> lor in lume. Aceasta invita desigur la o discutie
> despre constiintza. 
> Confruntat cu un adevar dureros Leonard Shelby,
> documentaristul fara memorie 
> ia o decizie constienta de a altera povestea pe care
> incerca sa o scrie. El 
> va scrie pe Polaroidul  lui Teddy, singura persoana
> care ar fi putut sa-l 
> ajute sa afle adevarul ,"Don't belive his lies" (Nu
> crede in minciunile sale) 
> si sfirseste prin al ucide. Emotia si memoria merg
> mina in mina.  Ele sint 
> ciocanul si nicovala pe care se fac auzite ecourile
> constiintzei noastre iar 
> obiectul documentarizat va fi intotdeauna o
> reflectare a ei.
> 
> 
> 
>  
>  
> 
> 
> 
> 
> 
>  
> 
> 
> 
> 


__________________________________________________
Do You Yahoo!?
Yahoo! Tax Center - online filing with TurboTax
http://taxes.yahoo.com/
_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/