Asociatia ECUMEST on Tue, 4 Apr 2006 12:08:10 +0200 (CEST) |
[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]
[Nettime-ro] Master in Management si Politici Culturale in Balcani (Belgrad) |
Universitatea de Arte din Belgrad lanseaza inscrierea la programul de Master in Management si Politici Culturale in Balcani Data limita de depunere a dosarelor: 1 mai & 1 iunie 2006 Programul Regional de Studii Postuniversitare in Management si Politici Culturale in Balcani este organizat de Universitatea de Arte din Belgrad (UAB) in colaborare cu Universitatea Lyon 2 si Institutul de Studii Politice din Grenoble, si este sustinut de Ministerul Francez al Afacerilor Externe, cu participarea UNESCO si a Initiativei Central Europene. Asociatia ECUMEST este partenerul local al programului. Acest program se adreseaza absolventilor care poseda deja o diploma universitara sau tinerilor profesionisti din domeniul cultural din intreaga regiune balcanica si din alte tari europene, cu interes in regiune, ce poseda cunostinte solide de limba franceza si/sau engleza. Programul post-universitar are ca scop formarea viitorilor manageri ai organizatiilor culturale publice sau private din regiune, furnizindu-le instrumente de analiza teoretica si operationala necesare, pentru dezvoltarea si punerea in practica a politicilor si a proiectelor culturale. Programul se deruleaza pe parcursul a doi ani de studiu. Primul an este consacrat cursurilor, dezvoltarii de proiecte, studiilor de caz, precum si unei vizite de studiu. Cel de-al doilea an este destinat unui stagiu practic de 3-6 luni intr-o institutie culturala din Balcani sau din Franta, precum si redactarii tezei de absolvire. Studentii nefrancofoni pot urma, in cadrul universitatii, cursuri de limba franceza (6 ore/sapt). Cursurile vor avea loc in limba franceza (cu traducere consecutiva in engleza) sau in limba engleza. Absolventilor francofoni li se va acorda Diploma franceza pentru ciclu 3 - Master, eliberata de catre universitatile Pierre-Mendes France din Grenoble si Lyon 2 Lumiere. Studentii anglofoni vor primi diploma de Master in Management Cultural, eliberata de Universitatea de Arte din Belgrad. Conditii de inscriere > fluenta in engleza obligatorie; cunoasterea limbii franceze este un avantaj; > titular al unei diplome universitare (minimim 4 ani de studii) sau experienta relevanta in domeniul cultural. Procedura de inscriere Dosarul de inscriere (in limba engleza sau franceza) trebuie sa includa: 1) formularul de inscriere completat, insotit de un Curriculum Vitae care sa ateste experienta profesionala, precum si de diploma universitara scanata: de trimis in varianta electronica pe adresa coordinator@arts.bg.ac.yu pina la data de 1 mai 2006 (pentru cei care solicita un raspuns mai devreme) & 1 iunie 2006; 2) in urma confirmarii selectarii lor, candidatii admisi vor trimite traducerile legalizate ale diplomei universitare sau ale foii matricole prin posta Universitatii de Arte din Belgrad (cu mentiunea "attn: Cultural Management and Cultural Policy Group Coordinator"). Taxele de scolarizare sint de 1200 euro pe an. Studentii trebuie sa isi acopere singuri aceste taxe sau sa gaseasca sprijinul financiar necesar pentru acoperirea lor, precum si a costurilor de transport si de sedere la Belgrad pe durata programului (estimate la 3600 EUR/ an). Procedura de selectie Selectia candidatilor va fi realizata pe baza dosarelor de catre un Juriu de selectie in cadrul Universitatii de Arte din Belgrad. Juriul de admitere va face o selectie a candidatilor pe baza inscrierilor primite si/sau a unui interviu prin telefon cu acei candidati aflati pe lista de asteptare. Candidatilor romani selectionati li se recomanda sa depuna aplicatii pentru bursa de studii si granturi de calatorie la Fondul de Mobilitate Culturala al Ministerului Culturii si Cultelor pentru a obtine sprijin financiar in vederea participatii lor la acest program. Termenul de depunere a dosarelor este 15 iulie 2006. Detalii pe site-ul MCC in sectiunea Fondul de mobilitate. Mai multe detalii si formularele de inscriere sint disponibile la www.ecumest.ro. Pentru informatii suplimentare contactati: Universitatea de Arte din Belgrad MA coordinator adresa: Kosancicev venac 29, Belgrad, Serbia & Muntenegru tel: +381 11 2626 994 email: coordinator@arts.bg.ac.yu website: www.arts.bg.ac.yu Antena Romania Asociatia ECUMEST adresa: Str. Batistei nr. 14, 020937 Bucuresti tel/fax: 021-319 27 11 email: ecumest@ecumest.ro _______________________________________________ Nettime-ro mailing list Nettime-ro@nettime.org http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro --> arhiva: http://amsterdam.nettime.org/